„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Volum al arhimandritului Dumitru Cobzaru, lansat la Cluj-Napoca
La Muzeul Mitropoliei aflat la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc joi, 31 martie, lansarea cărţii de predici intitulate „Amvon” a arhimandritului Dumitru Cobzaru, apărută la Editura Renaşterea, a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
La evenimentul lansării volumului „Amvon” al arhimandritului Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a participat un public numeros, care a umplut spaţiul aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane. Despre carte au fost invitaţi să vorbească Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, scriitorul Dan C. Mihăilescu şi academicianul Nicolae Edroiu, întâlnirea fiind moderată de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În cadrul întâlnirii, copiii de la Grădiniţa „Sfântul Stelian” din Cluj-Napoca, a Arhiepiscopiei, au susţinut un program artistic care a cuprins cântece şi poezii.
IPS Mitropolit Andrei a apreciat că volumul de predici „Amvon” al arhimandritului Dumitru Cobzaru „va fi de folos multora; ştiţi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Credinţa e din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu, iar cuvântul lui Dumnezeu trebuie propovăduit aşa ca lumea să îl înţeleagă. Iar părintele Dumitru lucrul acesta a încercat să îl facă: să propovăduiască cuvântul aşa ca lumea să îl înţeleagă. Pentru toate duminicile de peste an, în această carte sunt predici care merg la inima omului, şi care noi dorim să le fie tuturor de folos”.
Cronicarul literar Dan C. Mihăilescu, cel care a şi prefaţat volumul „Amvon” al arhimandritului Dumitru Cobzaru, a amintit împrejurările în care l-a cunoscut pe autor, atunci când acesta era stareţ la Mănăstirea Nicula, pe care o vizita la invitaţia vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu. Dan C. Mihăilescu a păstrat în memorie imaginea unui om care coordona intens lucrările de şantier de la Mănăstirea Nicula, comparându-l pe stareţul de atunci cu un „meşter constructor şi comandant de fronturi bisericeşti”, cu „o ştiinţă a gopodăririi extraordinară” şi pe care l-a redescoperit, apoi, în ipostaza duhovnicului, a omului de carte: „Dumneavoastră veniţi de pe front, din tranşee, din lucrări. Părintele Cobzaru este un om cu structură constructivă, într-un timp care cultivă distrucţia, destrămarea, desfigurarea, decerebrarea, decreştinarea, dezumanizarea (…) Un om care face, într-o ţară care are voluptatea desfacerii are dintr-o dată tot respectul şi toată admiraţia mea”.
La final, arhimandritul Dumitru Cobzaru a mulţumit celor prezenţi precum şi celor care l-au sprijinit în demersul editării şi publicării acestui volum de predici.