Volum despre teologul Ioannis Romanides, la Editura Renaşterea

Volumul „Profetul Ortodoxiei romeice. Teologia părintelui Ioannis Romanides” de Andrew J. Sopko a apărut la Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, în colecţia “Mari teologi ai secolului XX” coordonată de pr. Cătălin Pălimaru.

Volumul „Profetul Ortodoxiei romeice. Teologia părintelui Ioannis Romanides” de Andrew J. Sopko a fost tradus din limba engleză de Paul Cenuşe şi conţine un studiu introductiv semnat de pr. Grigore Dinu Moş. Temele principale care structurează volumul sunt: „Tradiţia ortodoxă și captivitatea ei”, „O dezbatere despre Dumnezeu”, „Antropologia teocentrică”, „Unitatea Vechiului și a Noului Testament”, „Ortodoxia romeică”, „Înspre viitor”, „Romanides și teologia ortodoxă contemporană”, „Bibliografie a lucrărilor părintelui Ioannis Sava Romanides”.

În Studiul introductiv intitulat „Părintele Ioannis Romanides, reprezentant de seamă al renașterii neopatristice din secolul al XX-lea”, pr. Grigore Dinu Moş prezintă contextul istoric şi cultural al Greciei din secolele XIX-XX, pe fondul căruia a apărut opera părintelui Ioannis Romanides.
După eliberarea de sub dominația otomană în 1821-1829, „Grecia modernă a cunoscut un fenomen de occidentalizare forțată și de recuperare artificială a elenismului clasic pre-bizantin (…) Devenind autocefală, Biserica Greciei s-a desprins de legătura ei tra­dițională cu Patriarhia ecumenică, iar regele Greciei, Otto de Bavaria a promovat o politică anti-monahală agresivă, des­ființând 425 de mănăstiri din cele 500 existente în sudul și centrul Greciei. În 1837 a fost înființată și organizată după model german Facultatea de Teologie a Universității din Atena, în care teologia ortodoxă era predată fără un control al Bisericii, de către profesori laici cu studii în Occident”, fapt care a creat „o fractură de proporții între teologia a noii Grecii și tradiția duhovnicească liturgică, mistică și ascetică a Sfinților Părinți”, arată autorul studiului introductiv. Față de acest proces de înstrăinare a teologiei și vieții ortodoxe, după cum arată pr. Grigore Dinu Moş, au apărut reacţii care au promovat spiritualitatea monahală athonită. În 1952 s-a înfiinţat Facultatea de Teologie de la Tesalonic, aflată sub juris­dicția Patriarhiei ecumenice, şi apropiată spiritual de Sfântul Munte.

O reacție „de o importanță crucială împotriva scolasticismului și pietismului din Grecia” a avut-o Comunitatea Sfântului Munte, în 1975, determinată de studiul „Misticism-apofatism, teologie catafatică” din 1972-1973, al profesorului Panagiotis Trembelas de la Facultatea de Teologie din Atena. În acest studiu, „Trembelas acuză la Dionisie Areopagitul un presupus intelectualism apofatic extrem de sorginte neoplatonică, iar la Sfântul Simeon Noul Teolog crede că identifică un sentimentalismul mistic de influență mesaliană”. De asemenea, experiențele mistice ale Sfântului Simeon Noul Teolog sau caracterul real al distincției palamite dintre ființa divină și energiile necreate sunt puse sub semnul întrebării. Pentru că argumentarea lui Trembelas exprima modul de gândire întâlnit în mediul academic din Atena, comunitatea Sfântului Munte a emis un „tomos aghioritic” considerat ca fiind „de o importanță capitală pentru orientarea teologiei ortodoxe contemporane”, una dintre ideile susţinute aici fiind aceea că „Părinții Bisericii nu pot fi înțeleși cu ajutorul logicii și limbajului teologilor apuseni și a experiențelor lor pietiste”, după cum arată pr. Grigore Dinu Moş în Studiul introductiv.

Renaşterea neopatristică a teologiei greceşti

În acest context, „o contri­buție decisivă la renașterea neopatristică a teologiei grecești din secolul al XX-lea a avut teologul grec cu studii în Statele Unite ale Americii, Ioannis Romanides, cel mai înzestrat elev al părintelui George Florovsky, care a receptat în mod exemplar mesajul acestuia de reîntoarcere a teologiei academice și a spiritualității creștine la izvoarele lor patristice”, precizează pr. Grigore Dinu Moş.

Astfel, „Opera părintelui Ioannis Romanides a avut un rol crucial în reorientarea spre experiență și rearticularea dogmatică și mistică a reflecției teologice grecești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, pornind de la recuperarea în câmpul teologiei academice a viziunii marilor teologi și mistici filocalici ai Bisericii, în mod special a extraordinarei sinteze dogmatico-isihaste a Sfântului Grigorie Palama”.

„Prin teologia sa deopotrivă tradițională și înnoitoare, dogmatică și empirică, mărturisitoare și terapeutică, a exercitat o influență majoră asupra multor teologi din generația sa și din cele următoare, până în zilele noastre. Unii teologi au considerat că personalitatea și opera sa sunt atât de însemnate și valoroase, încât se poate vorbi de «o epocă înainte de el și una după el» în teologia grecească a secolului al XX-lea”. Părintele Ioannis Romanides l-a întâlnit pe mentorul său, părintele George Florovsky, la Universitatea Columbia. Aşa cum a mărturisit, lui îi datorează faptul de „a fi învățat să gândească ortodox”, arată în Studiul introductiv pr. Grigore Dinu Moş.

Părintele Ioannis Romanides a făcut studii în numeroase instituţii universitare de prestigiu. A obținut titlul de doctor al Facultății de Teologie a Universității Naționale Kapodistria din Atena în 1957. Din anul 1958 a fost numit profesor la Facultatea de teologie „Holy Cross” din Boston și editor șef al periodicului facultății, „The Greek Orthodox Theological Review”. Începând din 1970 până la pensionarea sa în 1984 a activat ca profesor la Facultatea de Teologie a Universității Aristotel din Tesalonic. A predat în calitate de visiting professor și la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ioan Damaschin” din Balamand, după cum menţionează pr. Grigore Dinu Moş.

Opera părintelui Ioannis Romanides

În completarea educaţiei intelectuale din Occident, „în Grecia, și mai ales la Sfântul Munte, a găsit ceea ce lipsea aproape cu desăvârșire în America: pe temeiul căreia a putut întreține în viața sa o atmosferă filocalică. A avut legături și a corespondat cu numeroși pă­rinți duhovnicești, dintre care amintim pe părintele Pantelimon, ucenic al lui Iosif Isihastul, părintele Filotei Zervakos, părintele Ieronim Simonopetritul și părintele Teoclit Dionisiatul”. Părintele Ioannis Romanides s-a dedicat, în lucrările sale, „identificării punților de legătură dintre perioada apostolică și cea patristică, oprindu-se în special asupra părinților apostolici, asupra marilor părinți din secolul al IV-lea, și asupra părinților isihaști, precum Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama”. Nu în ultimul rând, „a reușit să introducă în dialogurile ecumenice teme specifice spiritualității răsăritene”. 

În continuare, în cadrul amplului Studiu introductiv, pr. Grigore Dinu Moş, prezintă opera teologică a părintelui Ioannis Romanides, care „poate fi analizată și evaluată pe mai multe paliere tematice și metodologice”. Pr. Grigore Dinu Moş, aminteşte cu această ocazie că părintele Romanides a susţinut „că cei mai buni călăuzitori în teologia dogmatică și patristică (în afară de cei greci) sunt profesorul rus George Florovski și profesorul român Dumitru Stăniloae, tocmai datorită faptului că împărtășesc aceeași viziune a unității dintre ortodoxie și ortopraxie”. Opera lui Ioannis Romanides a fost receptată în diverse căi, astfel că teologia grecească a cunoscut schimbări semnificative.

În ceea ce priveşte volumul „Profetul Ortodoxiei romeice. Teologia părintelui Ioannis Romanides” de Andrew J. Sopko, pr. Grigore Dinu Moş consideră că „este una dintre cele mai ample și mai obiective evaluări a contribuției teologice și istorice a Părintelui Ioannis Romanides”, lucrarea oferind „cititorului chei hermeneutice pentru receptarea corectă a viziunii lui teologice, deopotrivă originală și tradiționalistă. Lucrarea se adresează atât specialiștilor în teologie, cât și publicului larg, interesat de teologie și spiritualitate, care poate surprinde din această carte principalele ar­ticulații ale gândirii sale teologice, dar îndeosebi elementele de spiritualitate, care sunt mult mai accesibile”.

După ce face o prezentare a volumului de faţă, pr. Grigore Dinu Moş concluzionează: „Contribuția deosebită a părintelui Ioannis Romandis la redescoperirea Tradiției ortodoxe autentice, precum și moștenirea sa teologică de mare profunzime și deschidere în plan dogmatic, istoric, spiritual și ecumenic sunt redate pe larg în lucrarea de excepție a părintelui Andrew Sopko, pusă de acum, prin această traducere, la dispoziția cititorului român iubitor de teologie și spiritualitate”.