Volumul VII din „Biserica și Dreptul”, apărut la Sibiu

La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent al VII-lea volum din colecția „Biserica și Dreptul: studii de drept canonic ortodox”. Volumul, apărut în colaborare cu Editura „ASTRA” Museum, adună studiile regretatului profesor Liviu Stan cu privire la relațiile externe ale Bisericii și la ecumenism.

Colecția de studii ale părintelui profesor Liviu Stan apare sub coordonarea pr. conf. univ. dr. Irimie Marga, titularul Catedrei de Drept canonic de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șa­guna” din Sibiu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Lau­rențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Colecția editată și tipărită la Sibiu contribuie la redescoperirea marilor personalități academice și teologice din cetatea transilvană, părintele profesor Liviu Stan fiind unul dintre corifeii Dreptului canonic ortodox din țara noastră. Prin apariția acestei colecții, tinerii cercetători, preoții, oamenii de cultură, studenții și cre­dincioșii au posibilitatea să pătrundă în opera profesorului Liviu Stan și să cunoască eforturile sale de a oferi teologiei românești rezultatele unei cercetări temeinice și în acest domeniu.

Prin opera şi activitatea sa remarcabilă, părintele Liviu Stan a rămas în memoria Bisericii Ortodoxe Române ca o personalitate de marcă, iar până în prezent, orice demers de cercetare în domeniul Dreptului canonic din spaţiul românesc are ca punct de plecare studiile sale ştiinţifice. Demersul de a aduna într-o colecţie toate studiile părintelui Liviu Stan este mai mult decât o activitate editorială, un act de promovare a unui mare cărturar şi slujitor al Bisericii străbune.

„Pr. prof. dr. Liviu Stan rămâne un reprezentant de mare cinste al Mitropoliei Ardealului, al Academiei Teologice Andreiene din Sibiu şi unul din cei mai străluciţi bursieri ai vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Bălan. Reputatul profesor şi canonist face parte din generaţia de aur a «cărturarilor sibieni de altădată», a dascălilor de neîntrecut pe care i-a dat şcoala teologică sibiană. El se alătură marilor profesori de teologie care au ridicat învăţământul teologic românesc la cel mai înalt nivel, pe plan naţional şi internaţional, în cea mai grea perioadă a Bisericii noastre, perioada comunistă”, apreciază IPS Mitropolit Laurenţiu în primul volum al colecţiei.

„Trăirea în arca lui Noe”

Volumul VII al colecției este dedicate studiilor elaborate de părintele Liviu Stan despre ecumenism și relațiile Bisericii cu alte confesiuni. În prima parte a lucrării sunt adunate studiile care dezbat problema unirii Bisericilor și a mișcării ecumenice, iar în a doua parte sunt adunate studiile referitoare la dialogul cu celelalte Biserici în parte. La finalul volumului apare un studiu dedicat marelui sinod panortodox, scris în 1952, înaintea consfătuirilor pan-ortodoxe pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, care a avut loc anul trecut.

„Din studiile de faţă reiese foarte bine că Pr. Prof. Liviu Stan a fost teologul care a prezentat cel mai logic şi coerent poziţia Bisericii noastre faţă de ecumenism, de aceea unele studii au fost traduse în alte limbi, s-au publicat în străinătate, ca astfel şi celelalte Biserici şi confesiuni să cunoască această poziţie. Rămâne celebră afirmaţia metaforică şi deosebit de sugestivă a marelui canonist privind ecumenismul: «Trăirea ecumenică este trăirea în arca lui Noe!»

Cercetând şi alte studii publicate atunci de teologii români se poate constata indubitabil faptul că cei doi fondatori ai adevăratului ecumenism în Biserica noastră au fost Pr. Prof. Liviu Stan şi Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, un canonist şi un dogmatist, ambii participanţi la diferite întruniri cu caracter ecumenic, care au avut loc în afara ţării. Am inserat, în acest sens, şi un articol care relatează despre activitatea Bisericii Ortodoxe Române în cadrul întâlnirilor intercreştine, la care renumitul canonist român a participat, cu contribuţii esenţiale”, spune părintele Irimie Marga în „Notă asupra volumului”.

Unitate în diversitate

Dintre studiile cuprinse în volumul VII din colecție amintim următoarele titluri: „Ecumenicitate și Ortodoxie ecumenică”, „Mișcarea ecumenică sau Consiliul Ecumenic al Bisericilor”, „Pentru o teologie ecumenică”, „Ortodoxia în zilele ecumenismului. Perspective ecumenice”, „Expunere și analiză canonică a unor măsuri de organizare a Bisericii Romano-Catolice luate de Conciliul al II-lea Vatican”, „Ortodoxia și Vetero-Catolicismul”, „Perspectiva canonică a relațiilor dintre Ortodoxie și Anglicanism”, „Conferința Lamberth din 1958”.

Din aceste demersuri de cercetare ale părintelui Liviu Stan reiese preocuparea constantă a teologiei românești pentru problema ecumenismului și a relațiilor inter-confesionale. Toți criticii la adresa ecumenismului și a dialogului dintre creștini care au devenit militanți împotriva acestor eforturi de a-i apropia pe creștini și de a-i determina să lucreze împreună pentru umanitatea întreagă găsesc în studiile acestui volum argumente istorice, canonice și teologice referitoare la unitatea creștină manifestată în diversitate.

„Nici sfinţii scriitori şi cârmuitori bisericeşti şi nici sfintele sinoade nu au căutat să înlăture toate deosebirile menţionate şi să alerge eventual după himericul ideal al uni¬formităţii, ei au căutat, ca şi prin anumite hotărâri sinodale, să definească unitatea Bise¬ricii ca o unitate în varietate şi să accentueze – pentru păstrarea unităţii – tocmai asupra elementului comun al vieţii şi tradiţiei bisericeşti. În acest sens sunt deosebit de grăitoare textele canoanelor l, 2 şi 19 ale Sinodului Trulan, precum, şi alte rostiri sinodale, care au tins şi au izbutit să frâneze şi să tempereze, sau chiar să înlăture acele deosebiri care vătămau unitatea Bisericii, lăsându-le pe celelalte în fiinţă, fără ca să vadă în ele în mod necesar un rău şi mai ales un rău atât de mare, încât să stârnească adversităţi ireductibile între fiii uneia şi aceleiaşi case părinteşti, care a fost şi a rămas Biserica cea una, sfântă, apostolească şi sobornicească.

Cele mai multe din deosebirile menţionate au ieşit la iveală în veacul al III-lea şi cu deosebire după anul 313, adică după anul în care creştinismul a dobândit, prin edictul de la Milan, libertatea de manifestare în cuprinsul Imperiului roman. Şi cu toate că s-a accen¬tuat mereu necesitatea înlăturării acelor deosebiri care prejudiciau unitatea Bisericii, au fost totuşi păstrate fără întrerupere deosebirile care nu erau de natură să surpe această unitate”, sublinia părintele Liviu Stan în studiul „Premise și perspective pentru unirea Bisericii”.