În analele conflictelor umane, întâlnim un contrast frapant între războaiele tradiționale medievale și postmedievale ale statelor europene, caracterizate, în mare parte, printr-un număr limitat de
21 Apr, 2024
Sfânta Euharistie şi transformarea materiei
Din toate tainele şi paradoxurile creştinismului, Taina Sfintei Euharistii este una din cele care incită cel mai mult raţiunea umană, părând mai greu de explicat şi, prin urmare, de acceptat, mai ales în ceea ce priveşte transformarea materiei vizibile - pâinea şi vinul - în trupul şi sângele lui Hristos, trup şi sânge pe care nu le vedem ca atare, ci pe care le vedem tot în forma pâinii şi a vinului.
Învăţătura şi viaţa creştină cuprind multe taine sau paradoxuri care prin însăşi definiţia lor nu se pot explica, ci se acceptă doar prin credinţă, deşi, uneori, unele taine pot fi destul de uşor acceptate de logica omenească. Prin moarte, materia trece de la un stadiu de existenţă la altul superior în evoluţia ei progresivă. Deci se poate accepta şi din punct de vedere logic că materia poate evolua în diverse forme în mod progresiv şi că această evoluţie poate fi controlată de Cel ce cunoaşte foarte bine legile materiei şi le stăpâneşte. Mulţi fizicieni, chimişti, biologi susţin că materia este o formă de energie, deci că energia poate avea mai multe forme de existenţă şi manifestare şi că deja, după cât cunoaştem noi în stadiul actual al ştiinţei şi tehnicii moderne, folosind legile materiei, prin diverse procedee putem obţine lucruri de-a dreptul miraculoase în ceea ce priveşte transformarea şi manifestările ei. Dar dacă Hristos a făcut atâtea minuni în timpul activităţii sale, deci dacă El cunoştea atât de bine legile materiei şi o stăpânea, atunci ne apare explicabil şi logic ca El să fi putut realiza transfigurarea, spiritualizarea propriului său trup, să fi provocat cu cheia ştiinţei sale - sau mai degrabă a atotştiinţei - ca materia trupului Său să treacă într-un alt stadiu - superior - de existenţă. Problema spiritualizării materiei, certitudine a credinţei Cu privire la transformarea elementelor interioare ale materiei şi la modificarea relaţiilor dintre aceste elemente, modificare ce este capabilă de a produce mutaţii negândite în materie şi proprietăţile ei, se pot găsi temeiuri, între altele, într-o mai recentă teorie ştiinţifică, ce consideră că materia, în evoluţia ei, are nu două, ci trei stadii de dezvoltare: materia abiotică, fără viaţă, materia biotică sau vie şi materia noetică sau materia ajunsă spirit. Dacă însă în ştiinţă, cel de-a treilea stadiu evolutiv al materiei este o descoperire nouă, în teologie, problema spiritualizării materiei este demult nu o ipoteză, ci o certitudine a credinţei, bazată pe faptul Învierii Mântuitorului. Un mare filosof francez, Henri Poincaré, explică logic şi ştiinţific cum în anumite condiţii (provocate sau naturale) materia poate să-şi piardă unele din calităţile sale. De exemplu, masa. Masa, deci greutatea, dar nu şi forma şi substanţa, căci între masă şi substanţă diferenţă există mereu. Pierzându-şi masa, dar păstrându-şi forma şi substanţa, materia se transfigurează, ea se caracterizează prin alte proprietăţi decât cele îndeobşte cunoscute până acum şi în felul acesta se poate explica logic şi umblarea Mântuitorului pe mare ca pe uscat şi intrarea la Sfinţii Apostoli prin uşile încuiate. Deci, dacă logic (şi ştiinţific) acest lucru poate fi întrevăzut, de ce n-ar fi fost posibil ca el să existe şi practic în viaţa unui "om" care prin tot ce a făcut s-a dovedit a fi cu totul superior lumii în care a venit. Căci El "era puternic în lucru şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a tot norodul" (Luca 24, 19). Or, cum însuşi Mântuitorul zice: "De nu aş fi făcut întru ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n-ar avea" (Ioan 15, 24). "Eu nu sunt din lumea aceasta" (Ioan 8, 23). Solidaritatea Mântuitorului cu întreaga creaţie Deci, cum Hristos a putut schimba însuşirile materiei trupului Său, aşa poate schimba însuşirile materiei în orice formă ar fi ea, oricând voieşte. Aşadar, şi însuşirile materiei pâinii şi a vinului. Şi acestea nu în sensul unui simbol, cum mulţi cred. Într-adevăr, în unele cazuri, Hristos a vorbit în pilde, în altele mai în ascuns, în altele însă, foarte precis şi la obiect. Astfel, la Cina cea de Taină, El a vorbit apostolilor în mod deschis despre vânzarea Sa. El le-a spus direct: "Unul dintre voi mă va vinde" (Ioan 13, 21). El nu le-a anunţat acestea nici în pilde, nici pe ascuns, sau cu subînţeles, ci în mod direct şi explicit. La fel şi în privinţa Sfintei Euharistii, a vorbit direct şi clar, fără subînţelesuri. Luând pâinea, a precizat: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu" (Matei 26, 26), iar despre vin: "Acesta este sângele meu, al legii celei noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 28). Dacă ar fi fost vorba de simboluri, ar fi putut la fel de bine în aceste clipe, când vorbea deschis cu ucenicii săi, să zică: "Acestea simbolizează, închipuiesc trupul meu…", or, El a zis: "Acesta este trupul meu". Când Hristos a luat materia pâinii şi a vinului şi a proclamat-o drept trup şi sânge al Său, prin aceasta deja arată solidaritatea Sa cu întreaga creaţie, cu întregul univers. Deci Hristos în viaţa şi jertfa Sa asumă întreaga creaţie. Înainte de Înviere, trupul Său era material ca şi materia din jurul Său. După Înviere însă, materia trupului Său devine spiritualizată, deci Hristos poate spiritualiza materia. Dacă El a asumat materia în trupul Său încă nespiritualizat, atunci de ce n-aş asuma-o şi în trupul Său transfigurat? Aceasta reprezintă o garanţie a transfigurării întregii materii. Astfel înţelegem mai bine că prin lucrarea Sa mântuitoare, nu numai omul este restaurat în Hristos, dobândind o altă viaţă din punct de vedere calitativ, ci întreg cosmosul, materia, creaţia. Deci, dacă Mântuitorul Hristos este solidar cu materia, elementele din trupul Său spiritualizat pot fi comune oricând El voieşte cu elementele din pâine şi vin. Şi prin contact cu ele - la rugăciunea preotului de coborâre a Duhului Sfânt - acestea se spiritualizează, păstrându-şi forma lor iniţială şi aspectul, cum trupul lui Hristos după Înviere şi-a păstrat forma şi aspectul iniţial. Înmulţirea la nesfârşit a ofrandei aduse de credincioşi Deci ne apare mai uşor de înţeles, în acest context, cum elementele trupului spiritualizat al lui Hristos pot fi comune cu elementele spiritualizate ale materiei, ofrandei aduse de credincioşi, pâinea şi vinul. Acestea se pot înmulţi la nesfârşit - elementele materiei spiritualizate - prin rugăciunea de invocare a Sfântului Duh, prin solidaritatea între trupul lui Hristos şi materie, prin asumarea de către Hristos în trupul Său a materiei, aşa cum, unde şi când El voieşte. Elementele deci se pot înmulţi sau preface ori de câte ori este nevoie sau Hristos voieşte, aşa cum El a înmulţit pâinile şi peştii, şi dacă era necesar, înmulţea aceste pâini şi peşti şi mai mult, cât ar fi stat oamenii acolo cu Hristos, flămânzind de Cuvântul Său. Aşadar, putem mânca pâine şi vin, la prima vedere, dar, în fond, în mod esenţial, acestea sunt elemente transfigurate, prin comuniunea lor cu Hristos în Duhul Sfânt, prin asumarea lor de către Hristos, în însăşi materia trupului şi sângelui Său. Este vorba tot de o materie transfigurată, dar care păstrează calităţile sale iniţiale - aspect, formă, culoare. Formal, în aparenţă înşelătoare, eu mănânc pâine şi vin, dar în fond mănânc şi beau trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos. Trebuie însă bine precizat că această încercare de apropiere logică a prefacerii darurilor în trupul şi sângele lui Hristos nu desfiinţează nicidecum taina sau caracterul de taină al prefacerii şi nu presupune diminuarea credinţei noastre.
