Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
66% dintre americani prăznuiesc Naşterea Domnului
66% dintre americani sărbătoresc Naşterea Domnului ca sărbătoare religioasă, anunţă rasmussenreports.com. Alţi 20% sărbătoresc Crăciunul doar ca zi liberă. Dintre cei religioşi, 81% cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ ca să ne izbăvească din păcat, iar 72% spun că Iisus S-a născut din Sfânta Fecioară. 82% din populaţie consideră că Iisus Hristos a fost un personaj istoric, că a păşit într-adevăr pe acest pământ în urmă cu 2000 de ani. Doar 3% afirmă contrariul, 15% nefiind convinşi de acest lucru.
Creştinii americani consideră Crăciunul una dintre cele mai importante zile ale anului, deoarece sărbătoreşte naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, iar aceia care cinstesc această zi sunt întru totul de acord cu punctele centrale ale învăţăturii de credinţă asociate acestui praznic. În urmă cu exact un an, 64% dintre americani spuneau că sărbătoresc Crăciunul ca eveniment religios, în timp ce 27% îl vedeau doar ca pe un moment civil. O majoritate absolută este de acord că sărbătorile lunii decembrie reprezintă cea mai frumoasă perioadă a anului. Părerile se împart în privinţa cumpărăturilor de sezon, între cei care cred că sunt parte a bucuriei de Crăciun şi cei care spun că sunt o povară. O altă certitudine în opiniile americanilor se referă la permiterea afişării simbolurilor religioase în locuri publice şi la faptul că şcolile publice ar trebui să cinstească măcar câteva sărbători religioase anuale.