Cu trei zile înainte de votul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, autoritățile competente au comunicat ultimele detalii privind desfășurarea scrutinului. În prima rundă a prezidențialelor sunt
89,8% dintre români cred în Dumnezeu
Joi, 16 decembrie 2021, la Academia Română, a avut loc lansarea Barometrului vieții religioase din România, ediția a II-a. Documentul a fost realizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române și Centrul de Cercetări Sociologice LARICS (CCSLARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte. Moderatorul, acad. Victor Voicu, a dat cuvântul vorbitorilor: Victor Opaschi, Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte; acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei; prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director ISPRI; conf. dr. Darie Cristea, director executiv CCSLARICS.
Dan Dungaciu a precizat că Barometrul vieții religioase încheie un ciclu anual de rapoarte privind viața din România și a vorbit despre importanța fenomenului religios.
Principalele cifre menționate în raportul prezentat de Darie Cristea arată că 62,4% dintre români au încredere multă și foarte multă în Biserică; 83,4% se consideră persoane religioase; 89,8% cred în Dumnezeu; 23,4% au declarat că participă cel puțin săptămânal la slujbe; 53,9% că spun zilnic rugăciuni; 42,9% că religia este extrem de importantă pentru ei; 59,9% că religia e fundamentală pentru identitatea națională a României; 89,2% că religia nu împiedică în nici un fel integrarea euro-atlantică; 67,1% că este necesară educația religioasă în școli; 52,4% că e normal faptul că statul sprijină construcția Catedralei Naționale; 91,5% că vaccinarea anti-COVID este o alegere a fiecăruia și nu are legătură cu cât de credincios ești sau ce religie ai.
Anul trecut, prima ediție a Barometrului vieții religioase a consemnat că Biserica se bucura de încrederea a 71,2% dintre persoanele chestionate; 90,4% dintre persoanele intervievate se considerau religioase; 90,2% dintre români, indiferent de confesiunea lor religioasă, credeau în Dumnezeu; 36,1% au răspuns că merg la un lăcaș de cult o dată pe săptămână sau mai des; 68,2% că se roagă zilnic sau aproape în fiecare zi; 55,2% dintre cei chestionați au răspuns că religia este extrem de importantă în viața lor; 72,8% considerau că educația religioasă este importantă în școli; 62,2% declarau că nu ar vota un politician ateu.
Diferențele dintre cifrele de anul trecut și cele de anul acesta au fost explicate de directorul CCSLARICS prin faptul că în 2020, după declanșarea pandemiei de COVID-19, sentimentele religioase au cunoscut o firească accentuare.
Sondajul a fost efectuat în perioada 3-14 decembrie 2021, fiind intervievate 1.001 persoane, și are o marjă de eroare de +/- 3%.