Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
A început plata subvenţiilor pentru fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat ieri plata avansului pe suprafaţă aferent anului 2017, iar până în prezent s-au plătit peste 42 milioane de euro pentru 24.464 de fermieri, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea. „Toată reţeaua APIA a funcţionat de la miezul nopţii în toată ţara şi până în prezent au primit avansurile 24.464 de fermieri dintr-un total de 885.000, iar suma plătită se ridică la peste 42,1 milioane de euro. Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”, a spus Daea.
Acesta a precizat că APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2017, însă intenţiile sunt de a le finaliza până la începutul lui noiembrie.



.jpg)