Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Academicianul Ionel Haiduc, omagiat de Universitatea „Babeş-Bolyai“
Conducerea Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB) i-a decernat luni, 12 ianuarie, fostului preşedinte al Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ionel Haiduc, distincţia aniversară şi medalia universităţii, la 25 de ani de la primele alegeri democratice pentru funcţia de rector al Universităţii „Babeş-Bolyai“.
Ceremonia a fost organizată în cadrul şedinţei Senatului Universităţii, în prezenţa fostului preşedinte al Academiei Române, cel care, în 1990, era ales rector al UBB.
În mesajul său, actualul rector al UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, a precizat că „la împlinirea unui sfert de secol de la primele alegeri democratice pentru funcţia de rector, de după căderea regimului comunist, Universitatea «Babeş-Bolyai» - for suprem al învăţăturii, educaţiei şi performanţei creatoare în cercetare, îşi exprimă cea mai înaltă recunoştinţă şi acordă distincţia aniversară domnului academician profesor universitar dr. Ionel Haiduc, pentru activitatea deosebită desfăşurată în slujba comunităţii academice, în calitatea unică de prim rector al instituţiei noastre, ales prin vot liber de către Senat“, conform unui comunicat al UBB.
Preşedintele Senatului UBB, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă a remarcat faptul că „astăzi se împlinesc 25 de ani de la realizarea alegerilor libere pentru funcţia de Rector al UBB. A fost chiar în ziua de 12 ianuarie 1990, cu mult înaintea adoptării metodologiei Ministerului Învăţământului, de aceea azi cinstim opţiunea Senatului de atunci de a avea în frunte o personalitate a lumii ştiinţifice şi un reper moral. Aceasta arată că UBB a rămas fidelă propriilor afirmaţii realizate în cadrul evenimentelor de fondare de la începutul secolului XX“, conform comunicatului UBB. Acad. prof. univ. dr. Ionel Haiduc a absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ în 1959, iar în 1964, studiile doctorale („candidat în ştiinţe“) la Institutul de Tehnologie Chimică Fină „M.V. Lomonosov“ din Moscova, iar ca bursier Fullbright a studiat în SUA, la Iowa State University şi University of Georgia. Între 1990-1993 a fost rector al UBB, iar între 2006-2014 preşedinte al Academiei Române.