Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acte necesare pentru transportul gratuit
Pensionarii bucureşteni vor circula în continuare gratuit pe toate mijloacele de transport în comun de suprafaţă din Capitală, dar numai în baza unui card de călătorie pe care îl va emite Societatea de Transport Bucureşti (STB), procedura de eliberare a acestor carduri fiind demarată marţea trecută. Depunerea documentelor se poate face oricând până la finele anului la oricare dintre centrele sale de vânzare, zilnic, între orele 10:00 - 14:00.
După ce vor depune actele şi vor primi cardul de călătorie, pensionarii vor avea obligaţia de a valida acest card la fiecare călătorie pe care o vor efectua pe orice rută cu tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele societăţii de transport. Cardul va fi valabil un an (12 luni), după care pensionarii vor trebui să se prezinte din nou la un centru al STB, doar pentru a-l reîncărca, fără nici un cost, pentru o nouă perioadă de 12 luni.
Deşi reprezentanţii STB au anunţat că pentru depunerea documentelor necesare eliberării cardului de gratuitate cuvenit pensionarilor nu a fost stabilit un termen-limită - se poate face oricând până la finele anului şi la oricare dintre centrele de vânzare, zilnic, între orele 10:00 - 14:00 -, pensionarii s-au grăbit să depună documentele cerute, ceea ce a creat aglomeraţie şi cozi interminabile la unele centre din Bucureşti.
De reţinut că pensionarii pot circula în continuare gratuit pe toate mijloacele STB cu ultimul talon de pensie şi cu actul de identitate, până când vor intra în posesia cardului de călătorie.
Reprezentanţii STB susţin că aceste carduri trebuie validate la fiecare călătorie pentru ca societatea să poată obţine informaţii necesare îmbunătăţirii calităţii transportului public.
„Noi trebuie să ştim cine sunt călătorii şi care este numărul de călătorii pe anumite linii. Dacă pensionarii îşi validează cardul, noi o să ştim câţi sunt, pe ce linii şi la ce oră circulă”, a declarat pentru Agerpres Brânduşa Raeceanu, purtător de cuvânt al STB.
În cazul în care pensionarii nu vor valida cardul de călătorie ei riscă să fie amendaţi conform reglementărilor în vigoare. În Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea Bucureşti - Ilfov sunt prevăzute amenzi între 50 şi 5.000 de lei.
Documentele necesare pentru eliberarea cardului gratuit pentru pensionari sunt următoarele: un formular, care poate fi descărcat de pe site-ul STB (http://stbsa.ro/docpdf/Formular%20Gratuitate%20Pensionari.pdf) sau poate fi cerut la centrele de vânzare. Acest formular trebuie completat cu datele cerute, iar informaţiile furnizate vor fi verificate şi validate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Pe lângă formular, mai este nevoie de o copie a celui mai recent talon de pensie şi de o copie a actului de identitate. După depunerea acestora la orice ghişeu STB, pensionarul va primi un număr de înregistrare.
După validarea datelor de către CNPP, acestea vor fi procesate pentru emiterea cardului, iar ulterior cardul va fi transmis pensionarului, prin poştă, la adresa indicată de acesta pe formular.
Cât durează toate aceste demersuri? Conform unor informaţii, nu mai puţin de o lună, o lună şi jumătate.
Care sunt categoriile de pensionari care beneficiază de carduri gratuite de călătorie?
În această primă etapă, vor obţine carduri gratuite doar persoanele pensionate la limită de vârstă, cu stagiul complet, urmând ca şi celelalte categorii de pensionari să fie anunţate public de către STB în legătură cu procedura utilizată, dar într-o etapă ulterioară. Nici pensionarii sectoriali, respectiv foşti angajaţi ai SRI, MAI, MApN etc., nu pot depune documentele necesare pentru obţinerea cardului de gratuitate, întrucât nu există, deocamdată, protocoale cu aceste case de pensii.
Pensionarii ITB/RATB/STB care au deja carduri de transport cu gratuitate nu mai trebuie să facă demersuri pentru obţinerea altui card.
Zilnic, în Bucureşti, sunt efectuate 1,18 milioane de călătorii, din care 520.000 cu tramvaiele, 120.000 cu troleibuzele şi 540.000 cu autobuzele.