Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Activităţi catehetice în parohia bihoreană Husasău de Criş
În cadrul proiectului „Alege Şcoala! în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest“, derulat de Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, începând cu luna noiembrie 2014 au început activităţile şi la Centrul Educaţional-Inovativ din Husasău de Criş, Protopopiatul Oradea, pentru prevenirea abandonului şcolar.
În grupul ţintă sunt înscrişi 44 de copii, cu vârste între 3-18 ani, elevi ai Şcolii Generale nr. 2 din Husasău de Criş, iar la „a doua şansă“, în grupul ţintă sunt înscrişi 32 de copii şi tineri cu vârste între 11-25 ani, elevi la Şcoala Generală „Lucreţia Suciuââ din Oradea.
Printre activităţile propuse în cadrul proiectului „Alege Şcoala!“ se numără: alcătuirea unui toolkit educaţional din şapte module inovative, adaptate nevoilor de instruire ale sistemului educaţional şi nevoilor pieţei muncii (pus în practică prin cele 12 module tematice din planificarea propusă din acest an şcolar), şi realizarea a 24 de cateheze.
Se urmăreşte implementarea de acţiuni de tipul „Şcoală după Şcoală“ şi „Şcoala de duminică“ pentru cei 44 de elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii din grupul ţintă şi de tipul non-formal şi informal pentru cele 32 de persoane care au părăsit timpuriu şcoala.
Operaţiunile şi activităţile proiectului urmăresc să asigure creşterea accesului la educaţie, reducerea absenteismului, creşterea motivaţiei pentru învăţare şi rămânerea în sistemul de educaţie pentru persoanele care sunt expuse riscului de a părăsi timpuriu şcoala.
În perioada noiembrie 2014 - februarie 2015, la Centrul Educaţional-Inovativ din Husasău de Criş, coordonat de către parohul Ioan Mircea Ghitea, s-au desfăşurat câteva din activităţile propuse în cadrul proiectului, şi anume: „Prima cateheză - Dumnezeu creează lumea“, „A doua cateheză - Dumnezeu a făcut pe oameni“, „Ziua Naţională a României sărbătorită de copiii de la Centrul Educaţional din Husasău de Criş„, „Copiii de la Centrul Educaţional din Husasău de Criş la colindatâ“, „A treia Cateheză - Adam şi Eva calcă porunca lui Dumnezeu“, „Impresii ale copiilor din grupul ţintă“, „Module 1, 2 şi 3“ şi alte activităţi din proiect ce pot fi vizionate pe pagina de internet la adresa dedicată activităţilor.
Proiectul „Alege Şcoala! în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“ se desfăşoară pe parcursul a 18 luni, între aprilie 2014 - octombrie 2015 şi este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2.