Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Activităţi pentru copii, în tinda bisericii din Cercu
În perioada verii, copiii din Parohia Cercu - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 2, s-au întâlnit de două ori pe săptămână pentru a învăţa să danseze. Cursurile au fost predate gratuit de coregraful Anca Popa şi au fost urmate de cateheză. Această activitate face parte dintr-o serie de ateliere organizate pentru micii enoriaşi din Parohia Cercu, iniţiate de părintele paroh Florentin Lupaşcu.
Copiii din Parohia Cercu, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi, au învăţat pe perioada vacanţei de vară să danseze. Prin implicarea coregrafului Anca Popa, enoriaşii de mâine din această comunitate s-au întrunit în aşezământul cultural-filantropic pentru a deprinde primii paşi de dans. Cursul s-a bucurat de interes atât din partea celor mici, cât şi din partea celor care sunt acum la liceu. "Am început acest curs de dans pentru că m-am gândit că este potrivit să împart acest talant oferit de Dumnezeu şi celor din jur. Consider că prin dans copiii învaţă să se integreze într-un grup. Lucrul cel mai important este acela că se leagă multe prietenii. Am început primii paşi de dans în luna iulie a acestui an. Sunt mulţumită pentru că ei vin cu drag la dans", a amintit coregraful Anca Popa. Copiii au mărturisit că vin la cursuri din plăcere şi consideră că ceea ce învaţă le va folosi pe viitor. "La început a fost puţin mai greu, pentru că nu prea am exersat aceste dansuri predate aici. Îmi place că am învăţat şi că mi-am făcut noi prieteni. Aceste dansuri ne pot ajuta oricând", a declarat tânărul Alexandru Balmoş. Cursul de dans face parte dintr-o serie de activităţi pe care Parohia Cercu le derulează la iniţiativa părintelui paroh Florentin Lupaşcu. "Aceste cursuri vin în continuarea firească a activităţilor derulate până în prezent. M-am bucurat pentru că Anca Popa a propus organizarea acestor cursuri. Copilaşii vin de două ori pe săptămână în aşezământul nostru, astfel ca la finalul repetiţiilor vom organiza un spectacol. Venind la cursurile de dans, unii copii au păşit pentru prima dată în curtea bisericii. Cu acest prilej, am abordat diferite teme religioase necesare formării tinerilor şi copiilor parohiei noastre", a explicat pr. paroh Florentin Lupaşcu.