Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Ajutor de stat pentru IT-iști
Autorităţile lucrează la o ordonanţă de urgenţă privind un ajutor de stat care să acopere costurile angajaţilor din IT ce vor reieşi în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, aceasta urmând a fi discutată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, susţine ministrul finanţelor publice, Ionuţ Mişa. „Se lucrează la ordonanţa de urgenţă, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat care să acopere integral costurile angajatorilor care funcţionează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajaţi IT-işti şi care ar trebui să plătească nişte costuri suplimentare de 8,5%. Am luat noi o marjă ca să fim siguri că acoperim integral toate costurile companiilor, ca să nu fie nici un cost suplimentar din cauza transferului contribuţiilor. O să explicăm şi mecanismul, astfel încât fiecare dintre angajatori să facă solicitarea şi să primească diferenţa de bani pe care altfel ar fi trebuit să o suporte din bugetul propriu”, a declarat Mişa.



.jpg)