Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Aleşii unionişti basarabeni, în România
Mai mulţi aleşi locali din peste 100 de localităţi din Republica Moldova, care au semnat, simbolic, Declaraţia de Unire cu România, au participat, sâmbătă, la o întâlnire la Iaşi, unde s-au purtat discuţii în vederea înfiinţării unei organizaţii care să reprezinte autorităţile locale unioniste de pe ambele maluri ale Prutului.
Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, a afirmat că peste 100 de aleşi locali din Republica Moldova au semnat Declaraţia de Unire cu România, chiar dacă asupra lor au fost exercitate presiuni.
„Foarte mulţi primari au fost intimidaţi ca să nu semneze, dar mulţi au semnat, iar populaţia susţine deciziile aleşilor locali şi numărul unioniştilor din Republica Moldova este din ce în ce mai mare”, a declarat Simion.
De la Iaşi, aleşii unionişti din Republica Moldova vor merge în judeţul Bistriţa-Năsăud.