Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Alimentaţia contribuie decisiv la stimularea atenţiei
Vorbim tot mai des despre mâncare delicioasă şi mult prea rar despre mâncare sănătoasă. Ne întrebăm de ce copiii nu dau randament la grădiniţă sau la şcoală, de ce nu-şi pot păstra atenţia sau de ce devin violenţi. Găsim tot felul de motive, dar nu luăm în considerare hrana pe care le-am oferit-o pe timpul unei zile. În acest context joi, 7 mai, Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi Grădiniţa „Buna Vestire“ au organizat o nouă întâlnire în cadrul conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“. Nutriţionistul Alina Stoica, fondatoarea conceptului NUTRIBALANCE şi unul dintre colaboratorii cunoscutului doctor Pavel Chirilă, fondatorul Clinicii Nera, a vorbit despre „Rolul esenţial al alimentaţiei în stimularea atenţiei“.
Alina Stoica a atras atenţia asupra faptului că medicina copilului sănătos este ignorată, în România prevenţia făcându-se doar pe hârtie. De aceea, părinţii au un rol esenţial în dezvoltarea armonioasă a copiilor, cu atât mai mult cu cât circuitele neuronale se conturează încă din timpul sarcinii. Astfel, putem spune că e important ceea ce mâncăm, dar şi ceea ce nu mâncăm. De top rămân, în continuare, alimentele menţionate încă din Biblie: smochine, stafide, rodii, peşte, miere, măsline, orz, pâine, migdale, fistic, seminţe (in), struguri, carne, lapte.
Între nutriţie şi atenţie există întotdeauna o legătură. Trebuie să ţinem cont de natura alimentelor, de obiceiurile alimentare, de alimente specifice grupelor sangvine, dar şi de alergiile şi de intoleranţele alimentare. Alimentele trebuie să genereze impact pozitiv la nivel psihologic, hormonal, digestiv şi la nivelul imunităţii. „În funcţie de modul în care mănâncă un copil, se observă şi randamentul lui la şcoală şi la grădiniţă. Masa nu ar trebui văzută ca fiind un chin, ci un moment de bucurie, petrecut în familie. La un copil neatent sau agresiv trebuie să urmărim atent ce a mâncat. Care au fost mesele principale şi în ce atmosferă au fost servite. E mai bine să conturăm, decât să corectăm“, a subliniat nutriţionistul Alina Stoica.