Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Apelurile și datele în roaming, mai ieftine
Începând cu data de 1 ianuarie 2019, suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior în cazul depăşirii limitelor utilizării unor servicii în roaming în UE vor scădea, în timp ce volumul de consum rezonabil va creşte cu 25% faţă de cel aplicat în 2018, a anunțat Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Astfel, suprataxa pentru date scade cu 25% (de la 6 la 4,5 euro/GB), în timp ce suprataxa pentru apelurile primite se reduce, din 3 ianuarie, cu aproximativ 7%, de la 0,91 la 0,85 eurocenţi/minut. Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil - MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil).