Cu trei zile înainte de votul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, autoritățile competente au comunicat ultimele detalii privind desfășurarea scrutinului. În prima rundă a prezidențialelor sunt
Astăzi debutează a doua sesiune a bacalaureatului
A doua sesiune a examenului de bacalaureat începe astăzi, 16 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Tot în această săptămână sunt programate probele pentru evaluarea competenţelor lingvistice, într-o limbă de circulaţie internaţională, dar și evaluarea competenţelor digitale. Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, este programată pentru 22 august, iar pe 23 august absolvenţii de liceu, aparţinând minorităţilor naţionale, vor susţine proba la limba şi literatura maternă. În ziua de 24 august, candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august, proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate pe 29 august, până la ora 16:00, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. În Capitală s-au înscris 4.839 de candidaţi, din seria curentă şi serii anterioare, pentru a participa la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Potrivit informaţiilor Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, au fost organizate şase centre zonale, câte unul pe fiecare sector.