Poliţia Română a fost prezentă în mijlocul oamenilor, pe tot parcursul anului 2025, prin intermediul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie specializaţi în prevenirea criminalităţii. În anul 2025,
Ateliere pentru copiii din centrele de plasament
Două sute de copii şi tineri, beneficiari ai centrelor sociale, private şi de stat, din cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, vor participa la ateliere creative şi de dezvoltare personală printr-un proiect din cadrul programului educaţional „Ajungem MARI“ al Asociaţiei Lindenfeld.
Copiii şi tinerii au optat deja pentru cursuri de pictură, canto, gimnastică, handbal, teatru sau fotografie. „Ajungem MARI“ susţine educaţia a peste 2.200 de copii din centre de plasament şi medii defavorizate din țară.


