Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va scădea semnificativ în trimestrul al treilea din 2026, ca urmare a atenuării efectelor care au dus la creşterea din prima parte a
Bani pentru combaterea pestei porcine
România a primit a doua tranşă, în valoare de 3,9 milioane de euro, din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a UE pentru combaterea pestei porcine africane, informează Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Conform celor mai recente date oficiale, numărul focarelor a ajuns la 1.145, dintre care 19 în exploataţii comerciale şi 558 de cazuri la mistreţi. În total, au fost eliminaţi 364.212 porci afectaţi de această boală, iar 8.535 de proprietari au fost despăgubiţi până la 28 decembrie 2018. Valoarea totală a plăţilor a ajuns la 251 milioane de lei.



.jpg)