Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Biden: SUA nu va intra în incapacitate de plată
Vicepreşedintele american Joe Biden a dorit să asigure duminică, încă o dată, Beijingul - principalul creditor extern al Washingtonului - că SUA "nu vor fi niciodată în incapacitate de plată", la încheierea unei vizite în China, dedicate în principal datoriei americane, informează AFP.
Joe Biden a efectuat o vizită de cinci zile în China, în cadrul căreia a încercat să-i asigure din nou pe liderii chinezi de rezistenţa economiei americane şi de soliditatea bonurilor de tezaur, în care Beijingul a investit 1.170 miliarde de dolari. În pofida dificultăţilor actuale, a continuat vicepreşedintele american, "SUA rămân cea mai bună opţiune pentru investiţii". China s-a arătat foarte îngrijorată după degradarea notei suverane americane de către agenţia Standard & Poor's, iar presa oficială a cerut sec SUA să înceteze să trăiască peste mijloacele de care dispune.



.jpg)