Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Bojdeuca lui Creangă, în pericol
Primul muzeu memorial din România, inaugurat în aprilie 1918, riscă să se dărâme, semnalul de alarmă fiind emis de consilierul judeţean Alin Aivănoaei, care a depus la Consiliul Judeţean o adresă prin care solicită instituţiei să aloce din resurse proprii fondurile necesare reabilitării acoperişului şi intervenţiei de urgenţă la învelitoarea Bojdeucii, pentru a proteja patrimoniul existent până la următorul apel de proiecte pe fonduri europene. Solicitarea consilierului vine după ce „Bojdeuca Ion Creangă”, cel mai vizitat obiectiv din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, a pierdut şansa de a fi reabilitată cu fonduri europene, proiectul nefiind depus la timp.



.jpg)