Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Caniculă astăzi şi mâine în cea mai mare parte a ţării
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă astăzi şi mâine în 31 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea sudică a Moldovei temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. ANM precizează că în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice vor actualiza atenţionările. Medicii recomandă populaţiei ca în zilele caniculare să evite expunerea prelungită la soare între orele 10.00 şi 17.00 şi să consume zilnic foarte multe fructe şi legume şi cel puţin doi litri de lichide fără să aştepte să apară senzaţia de sete. Specialiştii recomandă, de asemenea, evitarea consumului de alcool, cafea şi sucuri răcoritoare carbogazoase. Persoanele care trebuie să iasă neapărat din case la orele amiezii vor purta haine în culori deschise, subţiri, de bumbac, in sau mătase naturală, care să acopere cât mai mult din suprafaţa pielii. (Oana Nistor)