Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Caniculă în toată ţara
Vreme caniculară şi disconfort termic accentuat cel puţin până în prima zi a lunii august, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Deoarece în marile aglomerări urbane valorile temperaturilor prognozate vor fi cu mult depăşite, specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la soare în intervalul orar 11:00-17:00, să consume mai multe lichide, fructe şi legume proaspete.
În cea mai mare parte a ţării se vor înregistra temperaturi ridicate cu valori maxime ce pot ajunge şi până la 39 de grade Celsius, după cum a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). De asemenea, disconfortul termic va fi unul accentuat, indicele temperatură-umezeală depăşind pragul critic de 80 de unităţi. „Valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, a subliniat ANM în informarea privind instituirea codului galben pentru 35 de judeţe.
Vremea va deveni caniculară şi în Bucureşti, iar până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, după cum informează meteorologii. Valorile temperaturii maxime se vor situa, începând de miercuri, în jurul a 38 de grade, iar temperaturile minime, noaptea, vor fi de 20-22 de grade.
Temperaturile vor fi însă cu mult mai mari în aglomerările urbane, iar medicii îndeamnă populaţia să-şi ia măsuri de precauţie în primul rând prin evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul orar 11:00-17:00. Totodată, consumul de lichide, în special apă, trebuie să depăşească 2 litri pe zi chiar dacă nu avem senzaţie de sete. Se vor evita consumul de alcool şi de cafea, mesele copioase, optând pentru legume şi fructe proaspete, în special pentru cele bogate în apă, precum pepenele verde. Organismul nu trebuie supus unui stres termic și mai mare, astfel că nu este recomandat scăldatul în apă rece sau folosirea aerului condiţionat la temperaturi foarte scăzute pentru că riscăm să ne îmbolnăvim.
În acelaşi timp este recomandată purtarea pălăriilor de soare, a hainelor lejere şi ample, din fibre naturale şi în culori deschise, precum şi folosirea cremelor de protecţie cu factor cât mai ridicat. Vârstnicii, persoanele cu diferite afecţiuni cardio-vasculare şi copiii necesită o atenţie specială în această perioadă. (O. N.)