Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Ceremonii de Ziua Veteranilor
Ziua Veteranilor a fost sărbătorită, ieri, în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare ce au executat misiuni externe, prin organizarea unor manifestări în format restrâns, cu respectarea măsurilor sanitare. În Capitală, o ceremonie militară şi religioasă a avut loc la Monumentul Eroilor aflat în Parcul Tineretului, unde au fost depuse coroane de flori. Ziua Veteranilor a fost instituită în 2014 ca o recunoaştere a meritelor militarilor participanți la misiuni din străinătate. (C. Z.)



.jpg)