Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
CFR Călători suplimentează trenurile de Iași pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA informează că în perioada 11‑15/16 octombrie, pentru pasagerii care doresc să călătorească spre/dinspre Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, capacitatea de transport a celor mai solicitate trenuri este suplimentată cu vagoane.
Trenurile spre Iași circulă suplimentate cu vagoane încă de joi, 10 octombrie 2024, iar pentru vârful de trafic estimat între 11 și 15/16 octombrie 2024, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător întreaga capacitate de transport tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilității călătorilor între marile orașe din țară (Timișoara, Cluj‑Napoca, Constanța) și Iași. Spre exemplu, în zilele de 11 și 12 octombrie 2024, trenul IR 1667 București Nord - Buzău - Iași va avea în compunere 14 vagoane.
De asemenea, în aceste zile, trenurile spre/dinspre Iași vor putea fi suplimentate operativ în funcție de solicitările de trafic și de parcul disponibil, precizează comunicatul publicat de CFR.
Biletele pot fi achiziționate cu anticipație de pe următoarele canale:
- online de pe www.cfrcalatori.ro;
- din aplicația mobilă „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
- de la automatele de vânzare bilete din gări;
- de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să apeleze numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului autorizat din stații.