Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comandament în Delta Dunării pentru protecţia consumatorilor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a decis înfiinţarea Comandamentului Delta Dunării 2009, în cadrul căruia comisarii ANPC vor primi şi rezolva reclamaţiile venite din partea consumatorilor, se arată într-un comunicat al instituţiei. „Pentru a mă asigura că turiştii din Deltă vor beneficia de produse şi servicii de calitate, am dispus, concomitent cu acţiunile de control, şi acţiuni de informare şi consiliere a turiştilor, cu privire la regulile de bază pe care trebuie să le respecte la cumpărarea produselor, ca şi la încheierea contractelor de servicii“, a declarat şeful ANPC, Bogdan Pandelică.
Comandamentul nou-înfiinţat îşi va derula activitatea în perioada 15 iulie-31 august 2009, în două locaţii: Tulcea - sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC), şi Sulina - sediul Primăriei.
În cadrul primei locaţii, se va asigura supravegherea zonei continentale şi, parţial, din Deltă: Tulcea, Mila 35, Somava, Jurilovca, Gura Portiţei, Colina, Uzlina Dunavăţul de Jos, Dunavăţul de Sus şi Mahmudia, iar în cea de-a doua monitorizarea unităţilor turistice din localităţile: Sulina, Crişan, Mila 23, Sfântu Gheorghe şi Complexul turistic Roşu.
Programul de lucru va fi între orele 10:00-20:00, de luni până sâmbătă, în timp ce duminica se va asigura permanenţă în intervalul 10:00-16:00.