Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Concurs de reţete din perioada comunistă
Parizer pane, pastă de slănină sau tort de mămăligă cu silvoiţă sunt câteva dintre reţetele prezentate la Zalău, în cadrul unui concurs inedit, în care localnicii au fost provocaţi să prepare mâncare cu ingrediente utilizate în perioada comunistă.
Concursul, organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a avut ca scop, în primul rând, strângerea comunității locale în jurul unui subiect comun - mâncarea, potrivit managerului instituţiei, Corina Bejinariu, citată de Agerpres: „Ne-am gândit la un eveniment care să ne adune (...) și am considerat că nimic nu ne poate aduna mai bine decât mâncarea, pentru că, trebuie să fiţi de acord cu mine, mâncarea anulează toate diferenţele şi toate diferendele. (...) Un eveniment în care să veniţi cu preparatele dumneavoastră, să vă puneţi la bătaie competenţele, priceperile, amintirile legate de perioada regimului comunist, noi să vedem cât de pricepuţi sunteţi şi câtă nostalgie vă stârnesc mâncarea, gustul, savoarea”.
Organizatorii au premiat cel mai savuros preparat, cea mai povestită şi cea mai ieftină reţetă. Astfel, premiul pentru cel mai savuros preparat a fost câştigat de o tocăniţă de cartofi cu carne de porc, cea mai povestită reţetă a fost un tort de mămăligă cu nuci şi silvoiţă (gem de prune), iar titlul de cea mai ieftină reţetă a fost câştigat de pâinea cu ulei şi zahăr.