Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Condiţii pentru „Start-Up Nation” Romania
Forma finală a programului „Start-Up Nation”, prin care Guvernul României pune la dispoziţie granturi de maximum 200.000 de lei celor care doresc să pornească o afacere, a fost prezentată la Piatra Neamţ, de Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Solicitantul trebuie să îndeplinească trei condiţii esenţiale: să înfiinţeze o societate după 30 ianuarie 2017 - data apariţiei ordonanţei Guvernului, să creeze minimum un loc de muncă, faţă de două câte erau în forma iniţială a proiectului, şi să menţină acest loc de muncă cel puţin doi ani. Bugetul este de circa 400 milioane euro pentru anul 2017. „Vom avea o perioadă de 15 zile de înscrieri, nu de 30 de zile cum era iniţial, şi primele 10.000 de societăţi, în funcţie de bugetul pe care îl avem, vor fi selecţionate. Apoi, în următoarele 15 zile, va fi dat şi un răspuns. Dorim ca de pe 2 mai să înceapă înscrierile”, a adăugat Laufer.