Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi şi pe timpul verii la Domeniul Schiabil Transalpina de la Voineasa, care dă startul sezonului estival în weekendul 3-5 iulie 2026. Domeniul va fi deschis în fiecare sfârşit de s
Contribuţii ale studenţilor la Wikipedia
Peste 1.000 de fişe biografice ale delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 au fost create, în perioada aprilie-decembrie, de studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, fişe care pot fi în prezent consultate pe Wikipedia, pe pagina denumită „Lista delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”.
„Numărul lor total a fost de 1.650, iar până în prezent au fost realizate 1.100 de fişe, pentru care a fost folosită bibliografia istorică de specialitate. Este informaţie validată ştiinţific, făcută sub coordonarea unor specialişti”, a declarat pentru Agerpres Vlad Popovici, lector în cadrul UBB, implicat în proiect şi specialist în istoria elitelor.



.jpg)