Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Control în pieţele bucureştene
Legumele şi fructele de import invadează piețele din Capitală. Din păcate, acestea trec adeseori drept produse româneşti, pentru că vânzătorii nu scriu pe etichetă de unde le aduc şi nici nu au acte de provenienţă.
Cel puțin așa arată rezultatele unui control efectuat, în ultima săptămână, de inspectorii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în pieţele bucureştene. Aceștia au descoperit că producătorii au pe tarabă mai multe roşii şi castraveţi decât au recoltat, astfel că amenzile aplicate au depăşit 17.000 de euro.
Potrivit legii, producătorii trebuie să vândă marfa în spaţii separate de cele ale intermediarilor. „Uneori se mai substituie produsele româneşti, se înlocuiesc cu cele din import, căutăm să eliminăm aceste disfuncţionalităţi, produsul românesc să poarte etichetă - Provenienţă România.
Pentru astfel de nereguli amenzile sunt începând cu 1.000 de lei până la 5.000 de lei”, a spus Ionel Bunea, reprezentant al Direcţiei de control MADR. Vor urma controale la fermele celor care îşi vând produsele în pieţe şi la primăriile care au emis certificatele de producător.
Inspectorii trebuie să afle dacă întreaga cantitate de legume şi fructe vândută în pieţe poate fi obţinută de pe terenurile agricultorilor.