Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Copiii de până la 3 ani, scoși de la întreţinere
Camera Deputaţilor (CD) a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia copiii cu vârsta de până la trei ani pot fi scutiţi de la calculul cheltuielor de întreţinere şi cheltuielile asociaţiei de proprietari. „Asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) lit.b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani”, potrivit proiectului de lege pentru completarea art.47 din Legea 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. CD este for decizional.



.jpg)