Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Criză de profesori calificați
Numărul tinerilor care vor să devină profesori este în scădere din cauza salariilor prea mici, în anul şcolar 2017-2018 în școlile din România ajungând 4.500 de cadre didactice necalificate, arată un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). „Dacă în anul 2005 existau 19.500 de debutanţi, în 2017 numărul acestora a ajuns la 16.000. Lipsa personalului didactic calificat în şcolile din România sporeşte un fenomen pe care nu ni-l dorim: creşterea numărului de necalificaţi care ajung să predea elevilor”, spun reprezentanţii federaţiei sindicale. Conform reprezentanţilor FSLI, cu un salariu lunar de 1.400 de lei, cât are în acest moment un cadru didactic debutant, suntem departe de rezolvarea unei probleme majore.



.jpg)