Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un
Declaraţie unică şi termen unic de plată pentru contribuţii
Ordonanţa de urgenţă referitoare la declaraţia unică a fost adoptată de Guvern, a anunţat ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici.
„Trecem de la un sistem cu şapte declaraţii pentru persoanele fizice la o singură declaraţie unică. Nu mai sunt patru plăţi anticipate (...), avem o singură plată, o singură dată de depunere, şi anume data de 15 iulie în acest an, fiind un an în care practic facem o tranziţie de la sistemul anterior la (...) noul mecanism de declarare a contribuţiilor (...), urmând ca din anul următor să fie data de 15 martie ca dată de depunere a formularului şi, desigur, şi dată de plată unică”, a declarat Teodorovici într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.



.jpg)