Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Demers pentru suspendarea evaluării la clasa a VIII-a
UNICEF recomandă României, într-un raport, suspendarea evaluării de la clasa a VIII-a, „având în vedere consecinţele negative ale actualelor examinări naționale asupra învăţăturii, motivaţiei şi evoluţiei elevilor”. Ministerul Educaţiei încă nu poate spune dacă este sau nu eficientă renunţarea la această testare.
Raportul „Evaluările şi Examinările în Sistemul de Educaţie din România”, prezentat de Afshan Khan, director regional UNICEF, la București, arată că în România este mare nevoie de includerea tuturor copiilor într-un proces de învăţare de calitate. Analiza, lansată miercuri și realizată în colaborare cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi cu Ministerul Educaţiei Naționale, poate oferi autorităţilor române mijloacele pentru dezvoltarea sistemului educativ, este de părere Afshan Khan. „Din câte am înţeles, România este pe punctul de a elabora o nouă lege a educaţiei. Sperăm ca recomandările acestui studiu şi viitorul Plan de Acţiune să vină în sprijinul acestui demers”, a punctat Khan.
Potrivit raportului, sistemul de învăţământ din România „a înregistrat progrese semnificative în ultimele decenii”, prin consolidarea instituţiilor şi îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. Totuşi, în timp ce unii elevi sunt încurajaţi să atingă excelenţa, alţii „nu stăpânesc competenţele de bază” şi aproape o cincime abandonează şcoala înainte de începerea învăţământului liceal.
Mai mult, documentul notează că este necesară creşterea calităţii evaluărilor elevilor. „Având în vedere consecinţele negative ale actualelor examinări naţionale asupra învăţăturii, motivaţiei şi evoluţiei elevilor, este importantă creşterea calităţii lor. (…) Pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile şcolare şi certificarea de la nivelul învăţământului secundar, luând în considerare inclusiv posibilitatea suspendării evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a”, se precizează în rezumatul studiului.
În același raport se susține că în sistemul românesc există „investiţii insuficiente”, iar profesorii au nevoie de „mai multă susţinere” pentru a evalua corect performanţele elevilor şi pentru a le oferi acestora feedback şi sprijin.
În replică, ministrul educaţiei, Pavel Năstase, a explicat, în cadrul prezentării raportului UNICEF, că încă nu se poate lua o decizie referitoare la evaluarea naţională de la clasa a VIII-a: „Mi-e greu să spun dacă se vor păstra sau nu evaluările de clasa a VIII-a. Ne dorim în primul rând ca toţi copiii să meargă la grădiniţă şi la şcoală, să beneficieze de o educaţie incluzivă de calitate şi să finalizeze cel puţin învăţământul obligatoriu. În acest sens trebuie să schimbăm abordarea şi să privim evaluarea elevilor, a cadrelor didactice, a şcolilor şi a sistemului de educaţie ca o oportunitate de a primi feedback şi de a interveni pentru a face ca procesul educaţional să fie unul de o mai bună calitate, centrat pe elevi”.
Reprezentanții Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), prezenți la lansarea raportului, au explicat că lipsa de transparenţă în evaluarea elevilor duce la multe neajunsuri în sistemul de educaţie. „O mare parte din neajunsurile învăţământului derivă din lipsa de transparenţă şi eficienţă în evaluarea exponenţilor acestuia, fie că vorbim despre elevi, profesori, şcoli. Consiliul a remarcat cum de prea multe ori accentul cade doar pe materiile ce fac subiectul examenelor naţionale. Aceste examene în forma actuală promovează capacităţi de memorare în detrimentul celor raţionale, logice”, a explicat Ioana Băltăreţu, vicepreşedintele CNE.