Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dobânzile la împrumuturile în lei vor continua să scadă
Rata dobânzii la lei pe toate segmentele va continua să scadă odată cu rata inflaţiei, care, potrivit estimărilor BNR, ar putea să fie, la finele acestui an, chiar mai mică decât "varianta optimistă" anticipată iniţial.
Rata dobânzii la lei pe toate segmentele va continua să scadă odată cu rata inflaţiei, a declarat ieri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa "Inflaţia - un fenomen, mai mulţi indicatori". "Dacă ne uităm la trendul ratei dobânzilor la creditele în lei, mă refer la perioada din ianuarie 2009 şi până în prezent, deci perioada de vârf a crizei, scăderea este evidentă. Dacă ne uităm la perioada din mai 2010, înainte de majorarea TVA, vom vedea că mai degrabă a fluctuat, în condiţiile în care existau multe motive să crească din cauza majorării TVA şi a atmosferei dificile pe care am trăit-o. Cu alte cuvinte, şi în acest domeniu avem o privire - să nu o numesc optimistă -, dar cred că trendurile sunt mai degrabă normale. Eu consider că rata dobânzilor la lei va continua, dincolo de aceste fluctuaţii, să scadă odată cu rata inflaţiei", a explicat Mugur Isărescu. Mugur Isărescu: "Datele nu arată deloc rău" În conferinţa susţinută ieri, guvernatorul Băncii Centrale a mai estimat că rata inflaţiei în luna decembrie ar putea să fie mai mică decât cea prognozată. "Datele nu arată deloc rău, indicele preţurilor de consum, dacă tendinţele actuale continuă, nu numai că va rămâne în limitele marjelor ţintite de Banca Naţională, dar s-ar putea ca, în decembrie, inflaţia anuală să fie mai mică decât ultima noastră prognoză, care şi aceea a fost considerată optimistă", a spus şeful BNR. În ceea ce priveşte cursul de schimb, Mugur Isărescu a precizat că acesta s-a dovedit relativ stabil, în condiţiile în care au fost tensiuni în zona euro, reflectate în deprecieri mult mai importante ale monedelor din Europa estică. Potrivit guvernatorului, rezervele valutare pe care Banca Centrală le are la dispoziţie "se menţin la nivel înalt, chiar peste cel optim".