Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Două milioane de euro pentru granturi Erasmus
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a obţinut o finanţare de aproximativ două milioane de euro pentru cele peste 700 de granturi Erasmus destinate anului academic 2018-2019.
Sunt două proiecte instituţionale de schimburi academice pentru studenţi, personal didactic şi personal administrativ din universitate. Primul, Erasmus KA103, unde ţările participante sunt statele Uniunii Europene, Macedonia şi Turcia. Al doilea proiect instituţional este Erasmus KA107, în cadrul Programului Erasmus cu ţări partenere, respectiv state non-UE.



.jpg)