Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Două treimi dintre gospodării, conectate la internet
Ponderea gospodăriilor care au calculator acasă a fost de 65,6%, în anul 2017, iar a celor care au acces la reţeaua de internet acasă a fost de 68,6%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Faţă de anul 2016, ponderea gospodăriilor cu acces la internet a crescut cu 3,6 puncte procentuale.
Ponderile persoanelor care utilizează internetul au un trend descendent la o analiză pe grupe de vârstă, în sensul că majoritatea persoanelor din grupa de vârstă 16-34 ani (93,5%) folosesc internetul, iar procentul scade cu înaintarea în vârstă.



.jpg)