Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Egiptul renunță la placarea piramidei lui Menkaura
Anunțat luna trecută ca „proiectul secolului”, controversatul plan de placare cu granit antic a piramidei lui Menkaura, cea mai mică dintre cele trei piramide din Giza, a fost oprit, a anunţat un comitet format de ministrul egiptean al turismului, informează Reuters.
În fața valului de proteste internaționale, Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor, a declarat că proiectul de înlocuire a granitului va continua, dar după un an de scanare şi documentare. Piramida lui Menkaura a fost proiectată pentru a fi îmbrăcată în granit, dar lucrările au fost oprite, aparent din cauza morţii faraonului, în jurul anului 2.503 î.Hr., după instalarea a doar 16-18 rânduri de granit. Din cauza furturilor, intemperiilor şi prăbuşirilor, acum mai sunt atașate de piramidă doar şapte straturi, numeroase blocuri de granit prăbuşite fiind împrăştiate la bază.
„Comitetul s-a opus în unanimitate reinstalării blocurilor de granit cu rol de înveliş, împrăştiate la baza piramidei încă de acum câteva mii de ani”, potrivit unui comunicat al organismului. Zahi Hawass, un fost ministru al antichităţilor egiptene care a condus comitetul, a declarat că ar fi imposibil de determinat locul în care era amplasat iniţial fiecare bloc de granit, iar înlocuirea lor ar necesita ciment, ceea ce ar distruge piramida, potrivit Reuters.