Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, pentru ultimele trei săptămâni din acest semestru, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. În perioada 2-10 februarie este programată vacanța intersemestrială, iar următoarele vacanțe sunt cea de primăvară - în perioada 20 aprilie - 5 mai și vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 7 iunie. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba modificări ale structurii anului şcolar.