Perspectivele pentru anul agricol 2026 sunt pozitive, mai ales la culturile de toamnă, care reprezintă peste 70% din total, însă fermierii vor continua să se confrunte cu incertitudini legate de preţuri,
Evaziunea, la cote uriaşe în Grecia
Rata evaziunii fiscale în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos, Lefkada sau Creta, ajunge şi la 100%, în timp ce pentru altele, situate în Santorini sau Corfu, se situează la 75% sau peste acest nivel, a informat Ministerul de Finanţe de la Atena. Potrivit rezultatelor inspecţiilor, derulate în perioada 6-23 iulie, 6 din fiecare 10 afaceri controlate au fost găsite cu nereguli. Atena a fost nevoită să apeleze la două programe succesive de ajutor financiar extern, însumând 240 de miliarde de euro, după ce îndatorarea foarte ridicată a statului a adus ţara aproape de faliment. Programele de ajutor extern au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, între care reduceri de salarii şi pensii, concedieri în sectorul de stat şi combaterea evaziunii fiscale.


