Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Examenul de definitivat va putea fi susținut de patru ori
Profesorii care nu reuşesc să promoveze examenul de definitivat după trei încercări succesive vor putea da examenul și a patra oară, însă doar dacă achită o taxă și dacă urmează un an de practică, sub îndrumarea unui metodist. Potrivit unei ordonanțe de urgență, adoptată recent, învățământul special integrat se organizează în învățământul de masă.
Un cadru didactic poate susține concursul de definitivare în învăţământul preuniversitar de cel mult trei ori, fără a plăti taxă, iar ulterior, dacă dorește să rămână la catedră, trebuie să urmeze un nou stagiu de practică pedagogică cu o durată de un an, sub îndrumarea unui profesor metodist. Totodată, susținerea examenului de definitivat va fi condiţionată și de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, potrivit noilor modificări la Legea educației.
„Venim în întâmpinarea unui segment foarte important de profesori, care ne-au semnalat faptul că în momentul de faţă modul în care este organizat definitivatul împiedică pe unii dintre aceştia să-şi dezvolte o carieră. În esenţă, prin măsura pe care am adoptat-o astăzi, dăm posibilitatea celor care nu au reuşit, după trei încercări succesive, să obţină definitivatul să își continue dezvoltarea carierei profesionale într-o a patra încercare sau în mai multe încercări, dar cu condiţia ca, după cea de-a treia încercare nereuşită, să intervină o perioadă de cel puţin un an în care să facă o practică pedagogică la clasă. Adică nu poate să treacă direct să susţină o a patra probă de examen, dacă nu a făcut această practică pedagogică”, a explicat ministrul educației, Mircea Dumitru.
Pentru candidații (cadre didactice debutante) care nu au dobândit definitivarea în învățământ şi au ocupat un post didactic vacant, prin concurs naţional, directorul unităţii de învățământ va încheia contractul individual de muncă pe o perioadă de cel mult un an şcolar. În situaţia în care aceştia promovează, în termen de cel mult șase ani de la ocuparea postului didactic vacant, prin concurs naţional, examenul pentru definitivarea în învățământ, Consiliul de administraţie poate modifica durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.
Noile reglementări au fost introduse printr-o ordonanţă de urgenţă, care aduce mai multe modificări Legii educaţiei. Astfel, actul normativ aprobat reglementează și forma de echivalare a gradului didactic I pentru personalul didactic care a obținut titlul științific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul științelor educației și care îndeplinește cumulativ condițiile de formare inițială și condițiile de vechime la catedră, de minimum patru ani de la obținerea definitivării în învățământ.
Ordonanța de urgență mai stipulează că învățământul special integrat se organizează în învățământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preșcolar și elev cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale în grupe, clase sau formațiuni de studiu în învățământul de masă. Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin lege şi se stabileşte în funcţie de nevoile individuale, de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin de ministru. „Prin excepție, în învățământul de masă se pot organiza grupe/clase speciale cu elevi cu dizabilități, cu avizul inspectoratului școlar județean/ISMB, în conformitate cu normele metodologice, aprobate prin ordin al ministrului educației”, se subliniază într-un comunicat al Guvernului.
Executivul a mai aprobat și o serie de modificări şi completări la normele metodologice de aplicare a OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în anul 2016. Noile prevederi se aplică personalului didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic auxiliar de conducere din învățământul de stat.