Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri nerambursabile pentru comunităţile izolate din Deltă
Mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI) Delta Dunării, dedicat dezvoltării comunităţilor locale izolate din Deltă, va fi disponibil începând cu a doua jumătate a acestui an. Fondurile nerambursabile de peste 1,1 miliarde euro vor fi alocate în baza Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, document ce va fi finalizat şi adoptat de Guvern în luna iunie.
Sumele vor fi investite în proiecte de infrastructură (transport, educaţie, sănătate), protecţie a mediului, servicii şi dezvoltare locală (turism, agricultură, pescuit).
Comunităţile locale izolate din Delta Dunării vor avea la dispoziţe, începând cu a doua jumătate a acestui an, mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI) Delta Dunării prin intermediul căruia pot derula proiecte de infrastructură şi de punere în valoare a patrimoniului material şi imaterial al zonei. Uniunea Europeană alocă până în anul 2020 peste 1,1 miliarde de euro acestei zone, însă sumele vor fi disponibile doar în baza Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ce cuprinde comunităţi din judeţele Tulcea şi Constanţa). Documentul va fi finalizat în perioada următoare şi adoptat de către Guvern în luna iunie a acestui an, după cum a anunţat premierul Dacian Cioloş. „Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ar putea să fie aprobată de Guvern în luna iunie, astfel încât, în cel mai scurt timp, fondurile alocate de Uniunea Europeană pe noul instrument financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI), respectiv 1,114 miliarde de euro, să poată ajunge la locuitorii din comunităţile izolate din Deltă”, a declarat premierul, la Tulcea, unde s-a desfăşurat o reuniune de lucru pe această temă. De altfel, primul ministru a afirmat că acest mecanism financiar european este „o şansă istorică” ce necesită o abordare integrată, întrucât este necesar să se ţină cont atât de măsurile de protecţie a mediului, cât şi de măsurile de susţinere a oamenilor care trăiesc în aceste comunităţi izolate. „Acest program dedicat Deltei Dunării trebuie să fie un program de coeziune economică, socială şi de mediu, să găsim echilibru în utilizarea fondurilor, astfel încât infrastructura să fie pentru oameni şi să rămână spaţiu suficient inclusiv din punct de vedere financiar pentru adevărate proiecte de dezvoltare”, a subliniat premierul, citat de Agerpres.
Prin ITI - Delta Dunării vor putea fi accesate fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor de apă şi canalizare din comunităţile cu mai puţin de 2.000 de locuitori, dar şi pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi din Rezervaţie. De asemenea, mai pot fi accesate fonduri pentru proiecte de infrastructură şcolară şi în domeniul sănătăţii, de protecţie a mediului, servicii şi dezvoltare locală (turism, agricultură, pescuit).
Şeful Executivului a precizat că a solicitat formarea unei echipe de „facilitatori locali”, care să contribuie la realizarea de proiecte mici. „Am solicitat responsabililor de implementarea acestui instrument teritorial să se gândească la formarea unei echipe de facilitatori locali care să ajute la elaborarea de proiecte mici pentru beneficiarii din localităţile Deltei. Mă gândesc, de exemplu, la proiectele simple de reabilitare a locuinţelor tradiţionale. Pot fi proiecte de câteva mii de euro care nu au nevoie de consultanţă foarte scumpă şi de proiecte foarte complexe şi este nevoie de oameni care să ajute colectivităţile să-şi pregătească proiectele”, a mai subliniat premierul.