Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Gală de balet duminică la Operă
Opera Naţională Bucureşti va găzdui duminică un spectacol-eveniment dedicat lui Ioan Tugearu, fost prim-balerin şi coregraf, care va urca pe scenă începând cu ora 18:30, informează un comunicat al organizatorilor. Iubitorii dansului sunt invitaţi la o reîntâlnire cu celebrul interpret în „Richard al III-lea”, pe muzică de Gustav Mahler, şi în „Anna Karenina”, pe muzică de Piotr Ilici Ceaikovski. Ioan Tugearu a dansat pe scena ONB începând din anul 1963. „Sunt profund emoţionat să păşesc din nou pe această scenă pe care am dansat începând din 1963 şi unde de-a lungul timpului am montat cele mai multe dintre spectacolele mele. Mulţumesc celor care mi-au dat acest prilej de a mai călca în acest spaţiu sacru pentru mine”, a spus artistul. Biletele se găsesc la tickets.operanb.ro şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti.