Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Gigacaloria, mai scumpă la Constanţa
Consilierii municipiului Constanţa au aprobat, într-o şedinţă ordinară, majorarea preţului plătit de populaţie pentru o gigacalorie, de la 225 de lei la 275 de lei, începând cu 1 ianuarie 2019.
„Întrucât preţul gazelor, preţul energiei electrice au crescut, compania Electrocentrale Constanţa SA a obţinut o majorare de tarif din partea ANRE. Această majorare din partea ANRE, aprobată de cei de la Electrocentrale Constanţa SA, a dus la creşterea preţului către populaţie, astfel încât acesta este 275 de lei”, a declarat primarul Constanţei, Decebal Făgădău.
El a menţionat, totodată, că municipalitatea face demersurile necesare pentru preluarea CET Constanţa de către administraţia locală.



.jpg)