Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Guvern economic comun pentru zona euro
"Uniunea Europeană se îndreaptă în mod hotărât spre un guvern economic al zonei euro după criza datoriei", a declarat ieri premierul francez François Fillon. Europenii au în vedere un plan în trei timpi: restructurarea datoriei elene, recapitalizarea băncilor europene pentru a face faţă crizei şi întărirea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF). Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, care s-au întâlnit miercuri la Frankfurt, urmează să se întâlnească din nou, astăzi, la Bruxelles, pentru a pregăti un răspuns global şi ambiţios cu privire la criză.



.jpg)