Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul a finalizat bugetul pe 2009
▲ Executivul a adoptat o serie de măsuri pentru contracararea crizei financiare şi care vizează alocarea a 20% din bugetul anului 2009 pentru investiţia publică în infrastructură, precum şi instituirea unei pensii sociale de 350 de lei ▲ Cheltuielile bugetare se vor ridica la 51,16 miliarde de euro, din care 10 miliarde de euro se vor îndrepta către infrastructură, iar 22,4 miliarde de euro vor reprezenta cheltuielile administrative ale ţării ▲ Proiectul urmează a fi discutat, la începutul săptămânii viitoare, cu partenerii sociali şi remis Parlamentului pentru adoptare, în cazul în care nu vor apărea alte modificări ▲
Prim-ministrul Emil Boc a anunţat că Executivul a adoptat forma finală a bugetului de stat pe anul 2009, proiect care urmează a fi discutat, la începutul săptămânii viitoare, cu partenerii sociali şi remis Parlamentului pentru adoptare, în cazul în care nu vor apărea alte modificări. Emil Boc a precizat că Executivul a adoptat o serie de măsuri pentru contracararea crizei financiare şi care vizează alocarea a 20% din bugetul anului 2009 pentru investiţia publică în infrastructură - transporturi, mediu, sănătate, învăţământ, reabilitarea termică a blocurilor, drumuri judeţene, alimentarea cu apă. De asemenea, prim-minitrul a anunţat instituirea pensiei sociale minime de 350 de lei pentru persoanele cu pensii mici şi foarte mici. „Vom institui, în două tranşe, o pensie socială minimă de 350 de lei“, a spus şeful Executivului, menţionând că efortul bugetar pentru aplicarea acestei măsuri sociale va fi de 190 de milioane de euro. Tot în două tranşe vor fi majorate cu 5% şi salariile şi pensiile. Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată din 2010 Neimpozitarea profitului reinvestit şi compensarea Taxei pe Valoarea Adăugată de plătit cu sumele de rambursat de la stat din TVA vor fi aprobate prin ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, a declarat premierul Emil Boc. Neimpozitarea profitului reinvestit şi compensarea TVA fac parte dintre măsurile anticriză aprobate, joi, de Guvern. Finanţele au stabilit că impactul bugetar al scutirii de impozit pentru profiturile reinvestite se va ridica la 3,44 miliarde de lei, respectiv 0,59% din PIB. Boc a explicat că procedura de compensare va viza atât obligaţiile curente, cât şi sumele de rambursat pentru care a trecut termenul de 45 de zile. Alocarea a 20% din bugetul anului 2009 pentru investiţia publică în infrastructură, achitarea datoriilor guvernamentale, capitalizarea CEC, cu aproximativ 250 de milioane de euro, şi a Eximbank, înfiinţarea Fondului de garantare a creditelor pentru IMM şi, în cadrul CEC, a Fondului de finanţare pentru IMM, alocarea prin bugetul de stat a aceluiaşi volum de fonduri pentru promovarea exporturilor ca în 2008 şi majorarea contribuţiei statului pentru susţinerea exportului, continuarea programului de casare a maşinilor uzate pentru 60.000 de unităţi cu o primă de casare de 3.800 de lei, susţinerea cu 50% a formării profesionale continue pentru angajaţi şi şomeri, suprataxarea produselor de lux şi taxarea la nivel european a jocurilor de noroc, ca o măsură prin care, potrivit premierului, pot fi găsite resurse financiare suplimentare la bugetul de stat, sunt alte măsuri cuprinse în programul anticriză, aprobate de Guvern. Cheltuielile cu personalul scad de la 8,4% la 7,5% din PIB Cheltuielile cu personalul vor scădea de la 8,4% din produsul intern brut (PIB) la 7,5% din PIB în 2009, în timp ce cheltuielile cu achiziţia de bunuri şi servicii se vor diminua cu 1,5 puncte procentuale, de la 6,5% din PIB, la 5% din PIB, a afirmat ministrul Finanţelor. „Nu este posibil ca în România, o ţară care are nevoie de educaţie, de infrastructură fizică, să ajungem la peste 11 miliarde cheltuieli cu personalul“, a spus Pogea. Potrivit lui Pogea, contribuţiile de asigurări sociale vor creşte cu 3,3 puncte procentuale în acest an, astfel revenindu-se la nivelul aplicat în primul semestru al anului 2008. De asemenea, ministrul a afirmat că Guvernul intenţionează să ajusteze în avans accizele la tutun şi alcool, ca măsură de majorare a veniturilor bugetare. Cheltuielile bugetare se vor ridica la 51,16 miliarde de euro, din care 10 miliarde de euro se vor îndrepta către infrastructură, iar 22,4 miliarde de euro vor reprezenta cheltuielile administrative ale ţării, potrivit lui Pogea. 12 miliarde de euro pentru Ministerul Muncii Bugetul Ministerului Muncii pentru acest an se ridică la 12 miliarde de euro. Declaraţia a fost făcută chiar de Marian Sârbu. „În acest moment, avem 12 miliarde de euro, adică 10,67% din produsul intren brut; asta înseamnă 10 miliarde de euro pentru pensii şi 2 miliarde de euro pentru celelate tipuri de prestaţii sociale, cum ar fi indemnizaţiile pentru creşterea copilului“, a declarat ministrul Muncii, Marian Sârbu. Cele peste 10 procente din PIB înseamnă mai puţin, comparativ cu bugetul pe anul trecut, dar mai mult decât şi-a dorit Marian Sârbu. Acesta declarase că s-ar mulţumi şi cu 7 procente din produsul intern brut.