Zilele trecute au început lucrările la refugiul montan cu observator panoramic care va fi construit în Munţii Bodoc, în apropierea vârfului cu același nume, la o altitudine de 1.190 m, în prezent fiind
Iarnă cu temperaturi normale
Temperaturile medii lunare din decembrie, ianuarie şi februarie vor avea valori apropiate de normalul climatologic, a declarat Elena Mateescu, director general, Administraţia Naţională de Meteorologie. „Vineri am actualizat estimările Centrului European privind prognoza vremii pe termen mediu pentru iarna 2017-2018. Temperatura medie lunară în prima lună a acestei ierni va avea valori apropiate de normalul climatologic, în special în partea de sud-est şi sud a României, iar în zonele centrale şi nord-estice este posibil să înregistrăm valori mai coborâte decât în mod obişnuit, exceptând zona Dobrogei”, a spus Mateescu.



.jpg)