Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
În România şi Polonia, cele mai ieftine alimente
Anul trecut, cele mai mici prețuri la produse alimentare s-au înregistrat în România şi Polonia, iar cele mai scumpe în Danemarca şi Suedia, conform datelor publicate de Biroul European de Statistică - Eurostat. De asemenea, în ţara noastră, facturile la utilităţi, dar şi costurile reparaţiilor şi ale întreţinerii locuinţei sunt printre cele mai scăzute, înaintea noastră poziţionându-se doar Bulgaria şi Polonia. Preţurile hoteliere şi cele practicate de restaurantele din ţara noastră sunt aproape de trei ori mai mici decât în Danemarca, care ocupă prima poziţie la acest capitol. Industria turistică cu cele mai mici preţuri este cea din Bulgaria, urmată de România şi Cehia.