Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
În ultimul weekend din martie trecem la ora de vară
România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie 2024, când ceasurile se vor da înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00. În țara noastră, ora de vară este corelată cu orarul de vară stabilit prin legislație de Uniunea Europeană (între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie), însă ora de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932 și a funcționat până în 1939, între prima duminică din aprilie şi prima duminică din octombrie.
Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai trecut la ora de vară, potrivit astro-urseanu.ro. În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare și a revenit la acest sistem, iar în 1997, a fost emisă Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României. Schimbarea orei se face în întreaga Europă, excepțiile fiind Islanda, Rusia şi Belarus, potrivit www.timeanddate.com. Ora de vară va fi în vigoare până în ultimul weekend din luna octombrie, adică până în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024, când ceasurile se vor da înapoi, iar ora 4:00 va redeveni ora 3:00.