Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Închisoare cu executare pentru autorii accidentelor mortale
Senatul a reintrodus în circuitul parlamentar propunerea legislativă pentru completarea Codului penal care prevede ca şoferii drogaţi, în stare de ebrietate sau fără permis care produc un accident rutier mortal să fie pedepsiţi direct cu închisoare cu executare. Proiectul, iniţiat în 2019 de senatorul Robert Cazanciuc şi susținut de mai mulți parlamentari, a fost respins în iunie 2021 de Camera Deputaţilor.
Iniţiativa nu a trecut acum doi ani „din raţiuni politice absurde şi în mod sfidător la adresa interesului general al societăţii de a proteja în mod real viaţa şi de a pune capăt carnagiului de pe şoselele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre”, consideră Cazanciuc.
Potrivit expunerii de motive a actului normativ, România ocupă primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere, iar anual 20.000 de persoane sunt trimise în judecată pentru conducere fără permis, sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice. De asemenea, numărul inculpaţilor pentru accidente mortale de circulaţie în 2021 a crescut la 473 faţă de 396 în anul 2020, în cele mai multe cazuri cauzele accidentelor fiind conducerea fără permis sau sub influenţa alcoolului.
„Practica instanţelor de judecată de a soluţiona astfel de cazuri prin hotărâri definitive şi irevocabile de suspendare a executării pedepsei a intrat în atenţia opiniei publice, atitudinea generală fiind că sancţiunea aplicată este prea blândă”, se mai arată în expunerea de motive.
Iniţiativa legislativă a fost dedicată de senatorul Cazanciuc memoriei Anastasiei, o fetiță „care în 2022, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis, într-o goană nebună prin localitate”. (C. Z.)