Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Înmatricularea vehiculelor trece în online
Până la sfârşitul anului 2024, cererile pentru schimbarea proprietarului unui vehicul înmatriculat în România vor putea fi trimise integral online prin intermediul platformei dgpci.mai.gov.ro, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne (MAI). De asemenea, tot la nivelul MAI, din 2025 va funcționa o platformă în care se va realiza actul de vânzare-cumpărare al unui vehicul, iar plăcuțele de înmatriculare vor fi livrate la domiciliu.
Noutățile cu privire la înmatricularea vehiculelor au fost prezentate vineri de Florentin Brăcea, directorul Direcţiei Generale de Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI). „Digitalizarea serviciului privind înmatricularea vehiculelor, (...) operaţiune care se va face până la sfârşitul acestui an, este în proporţie de 80% gata. Noi avem aplicaţiile, mai sunt câteva conexiuni cu ANAF pentru a finaliza tot procesul tehnologic”, a declarat Brăcea, potrivit Agerpres.
Concret, după digitalizarea serviciului înmatriculări, pentru schimbarea proprietarului unui vehicul vor fi necesari următorii pași: întâi, persoana care înstrăinează vehiculul se va adresa organului fiscal local pentru a obţine certificatul de atestare fiscală sau viza care atestă că nu are datorii la bugetul local. Ulterior, cumpărătorul vehiculului se va autentifica în platforma dgpci.mai.gov.ro și va solicita online transcrierea dreptului de proprietate, fără a se mai deplasa la sediul serviciului public competent sau la cel al organului fiscal local în vederea înscrierii mijlocului de transport în evidenţele fiscale, deoarece se va institui un mecanism de schimb de date între instituțiile implicate.
De asemenea, proprietarii de vehicule autentificaţi în platforma dgpci.mai.gov.ro vor putea solicita online emiterea unui duplicat al documentului de înmatriculare, în situaţia în care acesta a fost furat sau pierdut.
Potrivit directorului DGPCI, anul 2025 va veni și cu alte facilități, cum sunt livrarea la domiciliu a plăcuțelor mașinii și realizarea exclusiv online a actului de vânzare-cumpărare al unui vehicul.
„Pentru perioada imediat următoare a anului 2025, avem câteva proiecte îndrăzneţe, lucrăm deja la ele, ne dorim ca odată cu digitalizarea serviciului de înmatriculare să livrăm la domiciliu şi plăcuţele de înmatriculare, fără a mai fi nevoie să te mai deplasezi pentru a le ridica. Şi, totodată, în faza a doua a proiectului de transcriere, înmatricularea online va presupune un portal în care vom încerca să realizăm actul de vânzare-cumpărare pe platforma noastră, urmând ca noi să informăm administraţiile financiare, iar cetăţeanul să nu facă nici un drum”, a declarat Florentin Brăcea, în cadrul unei şedinţe de evaluare a stadiului activităţilor de digitalizare a serviciilor de relaţii cu publicul la nivelul direcţiilor şi inspectoratelor generale. (C. Z.)



.jpg)